Chestionarul lui Proust

Am gasit pe internet controversatul chestionar a lui Proust...si m-am gandit ca ar fi interesant sa vedem ce "ascunde"

1.Principala mea trasatura

Calmul

2.Calitatea pe care doresc s-o intalnesc la un barbat

,sinceritate,forta,simtul umorului,gentilitate

3.Calitatea pe care o apreciezi la o femeie

Inteligenta,curajul,ambitia de a reusi

4.Ce pretuiesc mai mult la prieteni mei

Umorul,bunatatea..

5.Principalul meu defect

Pun la suflet orice lucru,mandria

6.Indeletnicirea mea preferata

Statul de vorba

7.Fericirea pe care mi-o doresc

O viata linistita si frumoasa in Turcia

8.Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire

Sa raman fara persoanele dragi mie

9.Locul unde as vrea sa traiesc

Cu siguranta Turcia

10.Culoarea mea preferata

Turcoaz,bleu,maro lila

11.Floarea care imi place

Liliacul,crinii,trandafirii,

12.Pasarea mea preferata

Papagalita mea Ciripa:D:D

13.Prozatorii mei preferati

Marquez,Coelhio,Cronin,

14.Scriitori mei preferati

Al.Dumas,Pamuk,Eliade,bacovia,Mateiu Caragiale,Slavici

15.Eroii mei preferati din literatura

Alan,Matache,

16.Eroinele mele preferate din literatura

Mara,Maitreyi

17.Compozitorii mei preferati

Korsakov,Beethoven,Chopin,Mozart

18.Pictorii mei preferati

Tziano,Rembrandt,

19.Eroii mei preferati din viata reala

Prieteni si animalutzele mele

20.Ce urasc cel mai mult

Nedreptatea

21.Calitatea pe care as vrea s-o am din nastere

Sa stiu sa pictez

22.Cum as vrea sa mor

Repede ,fara dureri,Fericita,Iubita,si cu visele indeplinite

23.Greselile care imi insipira cea mai mare indulgenta

Cele care sunt regretate

24.Deviza mea

Sa iti traiesti viata este ceva foarte rar,majoritatea oamenilor doar exista...

Incercati si voi si veti afla cat de mult va cunoasteti....

Memoria inimii elimină răul şi amplifică binele şi datorită acestui truc putem îndura greutăţile trecutului.

Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primavără trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer.Viaţa este lucrul cel mai bun din câte s-au inventat vreodată.Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!Singurul lucru pe care trebuie să-l ştii în dragoste: că viaţa nu are nevoie de lecţii de la nimeni.Universul ne ajută întotdeauna să luptăm pentru visele noastre, oricât ar părea ele de nebuneşti, pentru că sunt visele noastre şi doar noi ştim cu ce preţ le visăm.Dumnezeu ştie că suntem artişti ai vieţii. Într-o zi ne dă o daltă pentru sculptură, în altă zi, pensule şi culori pentru un tablou sau hârtie şi stilou, ca să scriem. Dar niciodată nu voi reuşi să folosesc dălţile pentru pânză sau pensulele pentru sculptură. Cu toate acestea, oricât de greu ar fi, trebuie să accept micile daruri binecuvântate azi; deşi mi se par blestemate pentru că sufăr, ziua e frumoasă, soarele străluceşte şi copiii cântă pe stradă, şi totuşi numai aşa voi reuşi să ies din durerea mea şi să-mi reclădesc viaţa.nd mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!

Iarta-ma daca ti-e dor de mine,uita-ma daca ti-e bine,cheama-ma daca ti-e greu...eu voi fi langa tine mereu..

Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.Memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele plăcute, artificiu graţie căruia reuşim să ne suportăm trecutul..Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut, şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog" şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii...Peste om mai vin şi nenorociri. Le putem afla cauzele, putem să-i învinuim pe ceilalţi, putem să ne închipuim cum ar fi fost viaţa noastră dacă nu s-ar fi întâmplat. Dar n-are nici un rost, s-a întâmplat şi gata...Dragostea nu e un obicei, un angajament sau o datorie. Dragostea există, pur şi simplu. Fără definiţii. Iubeşte şi nu-ţi pune prea multe întrebări. Doar iubeşte!

Nu moartea ma cutremutra,ci vesnicia ei

Amintiţi-vă că înţelepciunea oamenilor este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Dacă-i vom da ascultare copilului pe care-l purtăm în suflet, ochii noştri vor reîncepe să strălucească.
Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.
Lumea va fi adevărată atunci când omul va şti să iubească – până atunci, vom trăi crezând că ştim ce e dragostea, dar vom fi lipsiţi de curajul de a o înfrunta aşa cum este ea. Dragostea este o forţă sălbatică.
În ziua când omul va îngădui iubirii adevărate să răsară, lucrurile bine clădite se vor clătina şi vom pune în cumpănă tot ceea ce credeam că e sigur că e adevărat.
Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre; dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei.
Nu mai contează ce este posibil sau imposibil, nu mai are importanţă nici dacă o mai poutem păstra lângă noi pe fiinţa iubită – a iubi înseamnă a pierde controlul

Nu exista tragedie,ci inevitabil.Totul are o ratiune,va trebuie sa deosebesti ce este trecator si ce este absolut

De ce sunt oamenii trişti: Sunt prizonieri în povestea lor personală. Toată lumea crede că obiectul vieţii acesteia este să urmeze un plan. Nimeni nu se întreabă dacă acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strâng experienţe, amintiri, lucruri, idei ale altora şi asta e mai mult decât pot duce. Dar îşi uită propriile vise.
Viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţa de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit când nu reuşeşti să o faci.

În orice relaţie umană lucrul cel mai important e comunicarea; dar oamenii au uitat să se aşeze şi să stea de vorbă, să-i asculte pe ceilalţi. Merg la teatru, la cinema, se uită la televizor, ascultă radioul, citesc cărţi, dar aproape că nu vorbesc. Dacă vrem să schimbăm lumea, trebuie să ne întoarcem la epoca în care războinicii se adunau în jurul focului şi istoriseau întâmplări.
Uneori suntem stăpâniţi de un simţământ de tristeţe pe care nu izbutim să ni-l controlăm. Ne dăm seama că momentul magic al zilei a trecut şi noi nu am făcut nimic. Viaţa îşi ascunde atunci magia şi arta

Ce inseamna moartea?Nimic mai mult decat o clipa

Ştiu că Dumnezeu m-a aşezat în focul suferinţelor. Am acceptat loviturile de ciocan pe care mi le-a dat viaţa şi uneori mă simt la fel de rece şi nesimţitor ca apa care provoacă suferinţă oţelului. Dar nu cer dacât un lucru: “Dumnezeule, nu mă lăsa până ce nu voi fi reuşit să iau forma pe care o aştepţi de la mine. Încearcă cum crezi că e mai bine, câtă vreme ai să doreşti, dar nu mă arunca în grămada de fier vechi a sufletelor.”De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti…Adevaraţii prieteni sunt aceia care se află alături de noi atunci când ni se întâmplă lucruri bune şi se bucură de victoriile noastre. Falşii prieteni apar în momentele grele, cu mutra plouată, “de solitaritate” cu noi, dar de fapt suferinţa noastră îi consolează pentru viaţa lor mizerabilă.În toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc mâna Universului ne schimbă destinul….

Se zice ca timpul trece,timpul nu trece niciodata noi trecem prin timp..

Am învatat de mica ca pentru ceea ce îmi doresc trebuie sa fac ceva. Am privit realizarile mele de pâna acum,si chiar daca la unele îmi pare ca nu am contribuit, de fapt am facut ceva pentru orice.ntro lume in care ne rugam, asteptam ca anumiti idoli, oricare or fi ei sa ne salveze iar daca nu ne iese combinatia, mergem la oameni “iluminati” sa ne ghideze catre acesti idoli cum putem sa ne atingem potentialul?
intro lume in care ignoranta este singura noastra salvare de tot ce se intampla in jur, cum putem sa atingem cunoasterea?
intro lume in care eliberarea completa de sentimente este singura optiune pentru a atinge pacea, dar suntem obligati sa muncim pentru a supravietui, cum putem atinge pacea?
ce este pacea? ce este salvarea? ce este potentialul? ce sunt idolii? si de ce, de ce, trebuie sa apelam la aceste “nevoi”?
de ce trebuie sa existe un scop?
oamenii trebuie sa creada in ceva. nu ca au voie, dar au nevoie. trebuie sa dea un nume neintelesului. dumnezeu, allah, destin, karma, cunoastere, stiinta. toate care ne vor conduce inspre alta ambiguitate: viata eterna, salvare, potential, pace.

intro zi armageddonul ne va sfarsi pe toti, nu va fi frumos, nu va fi rapid, nu va fi curat. fie centura fotonica, fie evolutie, fie apocalipsa, fie un presedinte cu multe butonase. si pana atunci, mai mult ca sigur vom fi deja morti sau ignoranti de dezastrul care ne asteapta. care e diferenta?

ai doua alegeri in momentul de fata. alegi acum modul in care sfarsesti, sau astepti ca “destinul” sa o faca pentru tine. de ce sa intarzii inevitabilul?

pentru ca nu stii ce te asteapta…
daca stiam, ori cautam prelungirea vietii cu adevarat, ca o specie, sau ne adunam toti pe o cladire inalta si zburam pentru ce?

Omul este acea fiinta ambigua pe care evolutia a plasat-o la frontiera dintre doua lumi: cea animalica si cea divina. Natura sa este deci dubla si el trebuie sa devina constient de aceasta ambivalenta, ca sa o poata depasi.”

Tot ce se patrece are un anumit sens...

Ce este omul…? Un ghem de grijuri…dorinte…framantari…Un puf de papadie purtat de vant,traversand atatea tinuturi si trecand prin tot felul de momente critice…furtuni si secete…pace si razboi…iar apoi dispare in vazduh…!Incotro se indreapta numai cel ce-l poarta stie…

Ce sunt eu…?Cine sunt…?Ce rost am…?…Sunt un suflet tesut din armonii divine…un suflet strans legat cu funia iubirii lui Dumnezeu…o farama de vis captusita intr-un trup de carne…!Cred ca rostul meu este sa imi pregatesc sufletul pentru vesnicie…cred ca am primit acest trup de carne pentru a invata ce inseamna suferinta,durerea,infrangerea…dar de asemenea pentru a cunoaste bucuria,iubirea,sinceritatea,biruinta…!Cat mister se ascunde in toate acestea!

Stau si ma gandesc la mine…la tot ce a fost pana acum si la tot ce va fi de acum incolo…Incerc sa fac un rezumat al faptelor si a gandurilor mele…un rezumat al infrangerilor si a biruintelor,insa pare a fi tare dezechilibrat bilantul dintre ele…par a fi mai multe infrangeri decat biruinti!

Ma vad intre doua repere : unul,in urma mea,trecutul…celalalt,innaintea mea,viitorul.Pare ca ma aflu undeva spre mijloc,insa cine stie daca nu am trecut deja de el…! Innapoia mea sunt asternute atatea lucruri…fapte…ca niste inscriptii pe niste suluri vechi adunate intr-o biblioteca imensa…Ce multe suluri sunt acolo…! Imi pare ca vad pe cineva rasfirandu-mi filele trecutului meu…!E cel in grija caruia i-au fost date aceste inscriptii.O fiinta fara chip…cu straie de lucire cristalina…mainile nu i le vad insa il aud cum rasfoieste filele sulurilor…Deasemenea imi pare ca il aud vorbind…oare ce spune?si cu cine vorbeste…?Parca ii spune…”Stapane…”….insa ceea ce spune Stapanului despre mine sunt atatea fapte rele…!Doar ici colo cate o fapta demna de o lauda…!

Dragostea este o limba pe care surzii o pot auzi si orbi o pot vedea

Te intrebi permanent de ce iubesti persoana care te ignora, te intrebi permanent de ce ignori persoana pe care o iubesti. Iti doresti ca ignorarea sa fie egala si la fel sa fie si suferinta, sa iubesti egal cu cel pe care il iubesti. Te gandesti daca merita sa fie iubit sau daca merita doar ignorare. Calea de mijloc este suferinta, constientizarea disproportionalitatii sentimentului de iubire. De ce iubesti? De ce se intampla totul intr-un mod involuntar? De ce te indragostesti fara a avea puterea de a alege asta? Cine alege pentru tine? Iubirea, cel mai simplu sentiment, e insotita de cele mai complicate si cele mai imposibile si profunde situatii.
Cauta in suflet… incearca sa nu rascolesti, stabileste legaturi de egalitate intre sentimente, chiar daca acestea nu exista. Daca esti ignorat, incearca sa ignori in mod egal… vei stabili echilibrul perfect… vei iubi si vei fi iubit intr-un mod perfect.

Nu te iubesc pentru ceea ce esti,ci pentru ceea ce sunt cand sunt cu tine

Amintirile fac parte din noi si fara trecut nu am putea merge in viitor si de cele mai multe ori ne ajuta sa nu facem de doua ori aceeasi greseala, ne ajuta sa ne maturizam si sa le respectam. Adeseori povestim prietenilor ce nazdravenii faceam in copilarie, vesela perioada a scolii, prima intalnire, amintirea de neuitat a primului sarut si fiorii primei dragoste…si amintirile continua diferit pentru fiecare dintre noi, dar care ne informeaza ca oameni si ne face mai buni.

De ce oare cu cât ceasurile, zilele si anii se înmultesc asupra ei, cu atâta mai mult omul se uita în urma sa, si din cautatura în cautatura se opreste cu placere la cele mai departate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tineretii si ale copilariei? Nu-i soarele frumos si astazi? pasarile nu cânta tot aceleasi cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au acelasi freamat? padurile nu înverzesc ca odinioara? florile nu au acelasi miros, câmpiile, dulcile privelisti duioase ce aveau? miscarea vietatiilor alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu luceste frumos, nici o floricica nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu razbate, nimica în lume nu are asemanare cu florile si cu soarele zilelor vazute prin aducerea-aminte. Vântul ce batea atuncea, lacrimile ce se varsa se uit; din zilele trecute a ramas în închipuire un soare de-a purure cu raze stralucitoare si un miros nesters. Are dreptate aducerea-aminte: nimica nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, caci trecutul e tineretea si tineretea este fericire!… fericire de a crede în toata pasarea ce zboara, fericire de a crede în frumosul si în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste si de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu sti ce este viata si ce neagra prapastie este sufletul omului… Când se întoarce gândul spre zilele tineretii, inima sta nehotarâta, ce va povesti deodata: bataia ei dintâi simtita, îmbatatoarele soapte, primblarea încântatoare umar la umar printre florile ce nu se zareau si în acele minute, dar care acum rasar si împodobesc suvenirul, voiniciile ce îsi fagaduia, patriotismul înflacarat, visul miririlor, capatate prin osteneala, vrednicie si fapte mari, binefacerile ce se pregateau a revarsa pe lume, ca un soare luminos si roditor? lucruri ce se schimba toate încet în ceva si cu totul dimpotriva; la unii, bataia lui Dumnezeu!… nici nalucirea visurilor acelora

Banii pe care ii am ma fac stapan,banii pe care mi doresc ma fac sclav

Stii ca nepasarea si indiferenta sunt pacat? Stii ca daca iti lasi aproapele sa plesneasca de durere cand poti sa ii alini durerea printr-un minim efort, un telefon, o vizita, sau poate 100 de telefoane si vizite, asta te poate costa vesnicia?Ma scald in ape infectate cu nepasare, nepasare ridicata la rangul de virtute, nepasare imbracata cu un zambet, cu haine impecabile, nepasare cu studii superioare, chiar nepasare imbracata in rugaciuni evlavioase (daca nu ati vazut asa ceva va explic eu ce inseamna), aparent nu poti sa reprosezi nimic. Faptul ca mai exista cateva insule in acest ocean al nepasarii, insule in care locuitorii s-au trezit la realitate, este minunat dar este prea putin.

Nepasare,tristete…iar nepasare…si o continua nepasare.
E greu sa traiesti in nepasare,dar macar nimic nu te mai atinge.Esti o fiinta de otel sau de fier.Defapt nu mai esti o fiinta cu adevarat.Caci cu aceasta se disting fiintele de nefiinte: prin sentimente.Eu nu le mai am.Le-am pierdut pe undeva.Nu stiu nici cand,cum sau datorita cui.Cui sa-i multumesc?
Sau poate pe cine sa blestem?
Mi-e indiferent defapt.Deci cum ziceam nepasare.
E ca si cum ai trai in reluare.Te simti implinit cand lovesti pe cineva cu indiferenta si vezi ca il doare si vezi ca tot pune intrebari, vrea sa se bage in seama, in discutie si tu tot la fel, raspunsuri seci si superioare. Intrebare si un raspund de 2 cuvinte, se mai incearca odata, la fel! Dupa o astfel de scena tu spui ca te plictisesti si pleci dar eu stiu ca iti era jena de ce ai facut si te-ai simtit un gunoi de persoana.Teme-te insa de indiferenta. Caci prin tacerea ei,

Sa iti traiesti viata este ceva foarte rar,majoritatea oamenilor doar exista..

In viaţa noastră suntem mereu supuşi diferitelor surprize din partea oamenilor, bombardaţi cu sentimente de iubire, de preţuire, de recunoştinţă, dar şi de ură, dispreţ, ingratitudine. Uneori suntem surprinşi chiar de atitudinile noastre. Între noi oamenii există atracţii, compatibilităţi, disponibilităţi, dar şi respingeri, incompatibilităţi. Ne străduim să creăm o atmosferă de echilibru, dar nu întotdeauna reuşim şi această nereuşită are desigur multe cauze. Cea mai importantă este lipsa iertării. Rănile noastre sufleteşti pricinuite din cauza loviturilor primite, le putem vindeca cu pansamente îmbibate în medicamentul iertării, căci a păstra în suflet rana nepansată, durerea pricinuită, înseamnă a deveni cu timpul duşmănos, plin de ură şi dorinţă de răzbunare şi a nu putea restabili acel echilibru atât de necesar oamenilor, societăţii în care trăim. A nu ierta, înseamnă a purta haina celui care ne-a rănit şi devenim astfel asemenea lui, acoperiţi de răutate şi murdărie, căci neiertarea înseamnă lipsa de curăţire a sufletului, un trai plin de resentimente şi mai mult, înseamnă a căuta alte haine ale răutăţii, ale murdăriei, pentru a fi aruncate sub formă de ricoşeu, crezând că astfel ne-am făcut dreptate singuri, că am pus cel puţin semnul egal, dacă nu semnul mai mare, între noi şi cel care ne-a lovit. Greşită judecată! Resentimentele, acele simţiri de ostilitate faţă de persoane care au greşit, ne ţin într-o continuă stare de stres, rămânem legaţi de o amintire neplăcută, ea sta ca un cui în inima noastră, dorinţa de răzbunare – instinct iraţional, animalic – ne macină, ne stresează, suntem ca nişte animale la pândă pentru a prinde momentul favorabil muşcăturii. Orgolioşii sunt oameni răi, oameni care se cred superiori, oameni fără demnitate, fără credinţă în Dumnezeu, ori a ierta înseamnă a da orgoliul la o parte, a avea o înţelegere superioară celui care ţi-a greşit. Puţini, din păcate înţeleg acest adevăr! Iar noi, cei care am asimilat cultura creştină, cunoaştem răspunsul Mântuitorului la întrebarea Apostolului Petru, de câte ori să ierte pe cel care va păcătui împotriva lui: « Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte. » Şi aceasta ca noi să ne dăm seama cât de importantă este iertarea. Când spunem rugăciunea « Tatăl nostru », să ne oprim asupra fiecărei fraze şi să medităm profund : « …Şi ne iartă greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri… », căci dacă nu iertăm, nici Tatăl nostru din ceruri nu va ierta greşelile noastre, a adăugat Iisus. Uitarea face imposibilă accederea la o informaţie sau experienţă trăită în trecut, spune un dicţionar; înseamnă amnezie. Chiar vrem să ne impunem această stare de amnezie? Iubirile din viaţa noastră trebuie să le dăm uitării? De ce să nu le păstrăm cu o oarecare sfinţenie, acolo, pe un raft al inimii noastre şi să gândim la ele cu uşoare umbre de melancolie? Aşa gândesc, asta nu înseamnă că nu pot să şi greşesc! Greşim cu toţii şi din această cauză trebuie să cunoaştem iertarea…

Nicio razbunare nu este mai mare decat uitarea

Nostalgie, ura … de ce?

Astazi imi este dor … Am impresia ca au trecut pe langa mine atatea clipe pe care nu am stiut sa le pretuiesc. E intensitatea cu care traiesc acest sentiment al amintirilor, al momentelor importante care mi-au marcat drumul spre viata. Cu fiecare clipa care trece ma adancesc mai mult intr-o uitare de sine care nu e tocmai nimerita pentru mine, mai ales in momentul acesta…

Ma intreb daca mai exista ceva in lumea asta in afara de suspiciuni, reprosuri, suparari, invidii, prostie, nepasare, interese si ganduri rele. Ma incapatanez sa cred ca exista ceva bun, orice, macar 1% din tot ce se intampla.

E o incapatanare prosteasca, din cate vad. Fiecare greseste, poate unii mai mult, altii mai putin, depinde de context, de imprejurare, de mentalitatea fiecaruia, de ce gandeste in clipa aceea, de ce simte, de cat de sensibil este. Nimeni nu este de vina pentru ca nu poti ajunge acolo unde vrei, nimeni nu e responsabil pentru ca altii, care sunt mai presus, vor sa fie totul asa. Nu trebuie sa confunzi lucrurile, trebuie sa-ti dai seama ca exista si oameni care iti vor si binele.

Nu pot spune decat ca este trist, tot ce se intampla mi se pare o mare nedreptate. Ce ar fi daca totul ar decurge in ordine, asa cum ar trebui sa fie, asa cum meritam sa fie? Poate ar fi prea perfect si atunci ne complacem in situatiile date.

Si, cat de departe mai poti merge, cat mai poti crede ca si pentru tine exista ceva frumos? Deziluzii, dezamagiri, impacari, totul e trecator, chiar si noi insine. Ne consumam fiecare clipa cu rautati si asta din cauza ca altii se comporta inadecvat cu noi. Avem impresia ca putem fi macar unul mai presus altuia, cand de fapt suntem in aceasi situatie.

Lumea asta ne inraieste, ne face uneori sa nu mai tinem cont de cum suntem, de ce am vrea sa fie in viata noastra si atunci simtim ca toata ura care ne apasa, care constrange un suflet sa se inchida in el, nu face decat sa se evapore ceva frumos, ceva la care tii, ceva care e uneori numai pentru tine.

Si atunci te tot gandesti daca mai merita ceva, daca nu cumva ai gresit prea mult in lumea asta nenorocita care nu ti-a dat decat suferinta. Care ar fi raspunsul pentru tot ce se intampla?

Care ar fi raspunsul pentru viata asta chinuita in care ai parte numai de umilinte si altora, mai prejos decat tine, le este foarte bine? As vrea sa gasesc raspunsul la intrebarea asta, doar atat…

O, omule! Daca iti umpli lampa doar cu apa, nu vei fi in stare sa risipesti vreodata intunericul. De aceea umple-o intotdeauna cu uleiul pur al gandurilor corecte. Fie ca ele sa devina torta care sa-ti lumineze calea!

Nu stie nimeni de ce ai rezistat pana azi
Stii ca vine o zi cand din nou ai sa cazi